314ZDA

Posted: Octombrie 18, 2010 in De rahat, Stiri de rahat

Pentru că soţia sa, Mihaela, nu se putea decide asupra numărului de înmatriculare pe care şi-l doreşte la maşină, acesta a ales să-i facă o surpriză alegându-i numărul B-314-ZDA.

La prima vedere, pare o combinaţie banală de cifre şi litere, însă poate aprinde imaginaţia celor care nu au trecut degeaba pe la orele de matematică din şcoala generală. Astfel, cu o virgulă între cifrele 3 şi 1, iese 3,14, constanta matematică Pi, iar Pi + ZDA = “prostioară”, aşa cum îi place proprietarei să glumească. Mihaela ne-a spus că la prima vedere a avut o repulsie faţă de această combinaţie, însă pe parcurs s-a obişnuit, iar acum a ajuns chiar să fie mândră de numărul de înmatriculare al autoturismului pe care îl conduce.

“Trebuie să recunosc că a fost ideea soţului meu, dar nu am nici o problemă cu asta. Şoferii care îşi dau seama în trafic zâmbesc pur şi simplu, iar prietenii mi-au spus că maşinuţa mea e deja vedetă datorită acestui număr”, ne-a povestit, zâmbitoare, Mihaela Răduţ, care a refuzat, însă, să fie fotografiată.
Proprietara maşinii spune că numărul ei de înmatriculare smulge zâmbetele şoferilor care încă nu au uitat orele de matematică din şcoală

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s