Fatuci de Espagne

Posted: Octombrie 22, 2010 in De rahat, Fobii prepubiene

Micul oraş spaniol La Jonquera, cu doar 3.000 de locuitori, e cunoscut în întreaga Europă pentru faptul că găzduieşte cel mai mare bordel de pe continent.

La “Paradise”, un local cu 90 de camere şi peste 200 de prostituate, dintre care 150 sunt românce, vin zilnic peste 600 de şoferi de TIR care traversează Europa. Aflat la graniţa cu Franţa, orăşelul spaniol La Jonquera e supranumit bordelul Europei, spre dezamăgirea primarului din localitate. El a încercat, cu orice chip, să oprească inaugurarea puticlubului (n.r. – cum sunt cunoscute bordelurile) “Paradise”, dar nu a reuşit.

Fetele noastre iau 80 de euro pe oră

“Cel puţin 600 de şoferi îşi opresc TIR-urile în oraşul meu, zilnic, şi aproape toţi merg la femei. Ce-i drept, în timp ce bordelul face bani frumoşi, la noi restaurantele şi barurile sunt în pragul falimentului”, a spus amărât edilul. Pe de altă parte, cele peste 150 de românce care şi-au găsit de lucru la “Paradise” sunt foarte mulţumite. Cum preţul minim pentru o oră de sex este 80 de euro, prostituatele noastre fac bani frumoşi, chiar şi 10.000 de euro lunar.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s