El chupacabra

Posted: Octombrie 24, 2010 in De rahat, Se poate si la Case mai Mari..

Oamenii de ştiinţă au reuşit să dezlege misterul ce înconjura legendarul animal care îi teroriza pe mexicani. Conform specialiştilor, „monştrii” despre care se spune că ar suge sângele animalelor sunt, de fapt, câini sălbatici (coioţi) cu o formă severă de râie, anunţă discovery.com.

 

 

Mitul despre „El Chupacabra” a început imediat după apariţia primelor rapoarte privind atacuri asupra unor animale în Puerto Rico si Mexic, unde au fost descoperite oi moarte, cu urme de colţi.

Biologul Barry O’Connor din cadrul Universităţii din Michigan împreună cu alţi colegi de-ai săi au ajuns la concluzia că mitul animalului cu opt picioare ascunde, de fapt, povestea câinelui sălbatic.

„Are o mulţime de efecte vizibile, iar mortalitatea poate fi relativ ridicată, deoarece speciile-gazdă nu au avut o istorie evolutivă cu paraziţii, iar, în cazul animalelor, acestea nu au putut să devolte sisteme de apărare împotriva parazitului”, a declarat cercetătorul pentru Discovery.

Acesta a adăugat: „În cazul acestor animale nefericite, parazitul poate cauza inflamarea pielii, ceea ce duce la îngroşarea acesteia sau căderea blănii. În cele mai grave cazuri, starea animalului slăbit deschide uşa bacteriilor care provoacă infecţii secundare ale pielii, care produc uneori un miros neplăcut. Dacă se adună toate aceste aspecte, rezultă monstruozitatea urât mirositoare: Chupacabra”.

O’Conner a explicat şi atacurile asupra altor animale: „Deoarece aceste animale sunt foarte slăbite, ele sunt nevoite să atace animale precum oile, deoarece este mai uşor decât să alerge un iepure sau un cerb”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s