Pizza masii

Posted: Octombrie 29, 2010 in De rahat, Se poate si la Case mai Mari..

Doi tineri au fost surprinşi în toiul acţiunii, într-o pizzerie din Anglia.Cei doi angajaţi înfiebântaţi au aşteptat să plece ultimii clienţi şi apoi au închis localul. Însă au uitat să tragă storurile, aşa că trecătorii i-au putut observa giugiulindu-se.

„Ne-am gândit că fac parte din personal şi au fost luaţi de val. I-am lăsat pipăindu-se şi ne-am dus într-un club din zonă. Mai târziu, am trecut din nou prin faţa pizzeriei, iar lucrurile se încinseseră”, a povestit un martor, care a decis să imortalizeze scena.

Bărbatul ajunsese cu pantalonii în vine, iar partenera renunţase la bluză. Alături, pe o masă, se afla o sticlă goală de vin şi două pahare.

După ce fotografiile cu cei doi au ajuns pe biroul patronului, purtătorul de cuvânt al localului a replicat: „În mod evident, vom trata această problemă cu seriozitate şi vom analiza situaţia imediat”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s