Dementa

Posted: Noiembrie 8, 2010 in De rahat, Se poate si la Case mai Mari..

O americancă auzise atâtea poveşti cu pedofili şi tinere abuzate sexual prin intermediul internetului încât se temea ca nu cumva şi fiica ei  de numai patru anişori să devină victima acestui gen de agresori. Pentru a o scăpa de cele ce puteau să se întâmple, femeia a ucis-o pe micuţă, potrivit Chicago Breaking News Center.

Şi-a omorât fiica pentru aceasta ca să nu devină victima agresorilor sexuali

Marci M. Webber, în vârstă de 43 de ani, din Bloomingdale, avea patru fete, de 18, 10, respectiv patru ani, ficare dintre ele făcută cu alt bărbat. Numai cea mică locuia cu ea, cea mijlocie fiind cu tatăl, iar cea mare era deja plecată la facultate. Ea a fost de altfel şi cea care a descoperit crima.

Sosită acasă pentru a-şi vizita mama, adolescenta a rămas îngrozită când a intrat în baie. Jos, pe gresie se afla trupul neînsufleţit al surioarei sale, iar pe faianţă era scris cu sânge „Milă divină”. Fetiţa fusese înjunghiată cu un cuţit, în gât, rana provocându-i la scurt timp moartea. De asemenea, înainte de a fi ucisă, micuşa fusese drogată, pentru a adormi.

Mama criminală a declarat că a trebuit să ia viaţa micuţei pentru ca nu cumva aceasta să devină victima agresorilor sexuali de pe internet. Femeia a fost arestată, stabilindu-i-se o cauţiune de 5 milioane de dolari. Ea va fi judecată pentru crimă, după ce va fi supusă unei expertize psihiatrice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s