Scapat de ADN

Posted: Decembrie 2, 2010 in Fobii prepubiene

Caz incredibil la Cluj, unde un bărbat a aflat după 30 de ani că fiul căruia i-a plătit pensie alimentară timp de 20 de ani nu este al lui. Cu ajutorul unui test ADN, bărbatul şi-a dat în judecată fosta iubită, mama copilului, pentru a-i cere înapoi banii

.Marta Şimon (dreapta), fosta iubită a lui Mihai Irimia, alături de fiul său Gabriel Irimia (30 de ani). Femeia susţine că rezultatele testelor ADN nu sunt adevărate

Mihai Irimia, fostul preşedinte al Asociaţiei Judeţene a Nevăzătorilor din Cluj, a aflat, zilele trecute, că băiatul căruia i-a plătit pensie alimentară timp de 20 de ani nu e al lui. El a dat-o în judecată pe Marta Şimon, mama tânărului, şi ea nevăzătoare, căreia îi cere acum înapoi banii cheltuiţi. Cea mai grea probă din dosar a fost un test ADN, făcut de Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, din Bucureşti, care a arătat că Gabriel Irimia (30 de ani) nu este fiul lui Mihai Irimia.

Mihai Irimia

“Tatăl meu mai are doi copii şi probabil că nu doreşte să-şi împartă moştenirea şi cu mine”, a spus Gabriel. În ciuda rezultatelor, mama lui, Marta, neagă în continuare că în perioada în care a fost iubita lui Mihai Irimia ar fi avut alte relaţii. Femeia spune că a fost colegă de serviciu cu acesta în anii ‘70 şi, tot atunci, a devenit iubita lui.

S-a iubit cu mama băiatului în tinereţe

În timpul relaţiei, a venit pe lume Gabriel, iar Mihai Irimia a recunoscut copilul, dar, după 20 de ani, a început să aibă suspiciuni legate de paternitate. Zilele trecute, Tribunalul Cluj i-a dat câştig de cauză lui Irimia, care urmează să-i retragă lui Gabriel drepturile de moştenitor, dar şi să primească înapoi pensia alimentară, după ce va fi calculată suma.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s