Jurnalul studentului la medicină pseudosuicidal cu tendințe sadomasochiste și filosofie emo de viață

Posted: Decembrie 3, 2010 in De la Săbătâlnici
1 Dec 2010. Bag pula, tai salamu’.
 
Să-l fut în creier pe colegu’ meu de cameră. E un muist și jumătate. Bag pula în tot neamu’ lui. Mi-a futut un pumn în cap, îți vine să crezi, dragă jurnalule, pentru că am avut tupeul să-l corectez în timp ce mânca. Cum pula mea să zici despre parizer că-i cofet? Cofeturile sunt dulciurile alea șmechere care le mănâncă doar oamenii bogați sau șmecheri.
A venit idiotul aseară în cameră cu un pachețel de la Aușan și când l-a deschis a făcut putoare de usturoi și resturi de porc în cameră. Pula mea, mi-am zis, na, asta-i treaba, mi-a trebuit medicină în Iași, o merit cu vârf și îndesat… bine măcar că nu stau cu vreunu’ de prin Huși în pula mea.
L-am întrebat ce și-a luat. Un cofet cică. Am mormăit printre dinți că parizeru-i mezel, în pula mea, nu cofet. Și cu gura plină de pâine cu parizer și muștar s-a ridicat fără să-l simt și mi-a futut un pumn în ceafă de mi-am luat somn instant. Adică am leșinat, băgami-aș pula. Nu știu cât am fost inconștient, că vorbeam cu un prieten din Arabia Saudită pe messenger și leșinasem cu capul pe tastatură, m-am trezit când a început să urle beeperul de la calculator că nu mai vrea să tasteze.
Tastam cu muia, și am scris vreo 400 rânduri, sau mă rog, s-a oprit la 400. Oricum… idiotul era plecat din cameră, lăsase și geamul deschis, mă căcam pe mine de frig, că aici în Iași când vine iarna… bag pula, poți muri de frig dacă leșini cu geamul deschis. Aveam ceafa umflată, mă dureau ochii în orbite, și de nervi am început să plâng isteric. Mi-am jurat că bag cuțitu’ în el când vine înapoi în cameră.
Am borât în baie vreo 20 minute, plângând și pocnind cu pumnii în pereți de ciudă. Era să-mi fut încheietura, noroc că m-am liniștit, că mâine am examen la anatomie, și oricum făceam fix o labă tristă la examen, da’ măcar treceam. Era mai nasol să nu pot face nici măcar laba de examen care-o dau de obicei la sfârșitu’ sesiunii. Lasă, va fi mai bine când oi avea cabinetul meu de doctor proctolog.
În mod ciudat, m-am excitat de la atâta borât și futut pumni în pereți așă că am dat o labă scurtă și atunci mi-a venit ideea machiavelică – de ce să fac eu pușcărie pentru un idiot ca ăla, când aș putea să-l fut mult mult mai original? Am luat periuța de dinți, mi-am bagat-o în cur, am trecut-o prin sloboz și borală în apa de veceu, apoi am turnat juma de tub de pastă pe ea și am spălat-o bine și am pus-o la loc. Am vrut să-i bag zmecleu și în pasta de dinți, da’ din păcate nu puteam s-o scutur ca să se amestece cu pasta de dinți, așa c-am lăsat-o baltă. I-am luat prosopul și m-am șters pe uscat la pulă și cur cu prosopul cât să nu miroasă decât ud, i-am dizolvat 6 pastile de dulcolax în cafeaua de pe birou, i-am șters autoexec.bat și system.ini din Windows și-am închis monitorul, mi-am băgat pula în cutia lui cu icre cu ceapă (îi plac la nebunie, mănâncă cam 6 cutii pe săptămână, am avut grijă să i le defilez pe amandouă alea desfăcute din frigider), i-am flegmat cu muci în pepsi și în tocana trimisă de mă-sa la pachet, și apoi, pentru că mi-a venit să mă cac, i-am dat cu căcat sub cearșaf sub pernă, să văd eu dacă-i place să-i pută a căcat la nas.
Fute-l-aș în creier să-l fut cu parizeru’ pulii și cofeturile lui. I-am dat cofeturi de să-i treacă.
Am lucrat cu mănuși și foarte profesional, am spălat și vasele din baie ca să nu bănuiască nimic, mi-am aprins liniștit (de data asta) o țigară și așteptam cu nerăbdare să vină înapoi.
A ajuns într-un final de la petrecerea la care fusese. Era matol. Bombă. Pulă de beat cum se zice. „Na mă muie mai ai de comentat futuți morții mătii de jegos?”. M-am făcut că-mi pare rău și, satisfăcut, s-a îndreptat spre frigider să-și mănânce porția de icre de noapte, înainte de somn. După ce a topit amândouă cutiile de icre cu gust de pula mea cu numai jumătate de pâine, normal că i s-a făcut rău și s-a dus în baie la borât. Îmi creștea inima-n mine de bucurie cum auzeam cum se spală pe dinți după ce-a borât și apoi se șterge pe față cu prosopul fecalizat. Ahahaha, muie, 3-1 pentru mine, muistule.
Ca să-i treacă greața s-a dus direct la pepsi și după o dușcă zdravănă parcă și-a mai revenit. S-a apucat de counterstrike. Pe la 4 dimineața i s-a făcut iar foame și, normal, a mâncat tocana cu muci. Toată noaptea și-a sorbit tacticos cafeaua. Nu-mi mai încăpeam în piele de bucurie da’ aveam grijă să nu zâmbesc ca idiotul că stricam mișcarea, îmi luam probabil înca una în pizdă, somn de voie ș-apoi trebuia să lăbez pe periuța lui de dinți din nou. Nu mai aveam chef nu de alta.
Rupt în muie de somn, într-un final, s-a aruncat încălțat și îmbrăcat în pat, exact cum venise din club, tot borât pe sacou, cu capul pe perna sub care dospea surpriza cu căcat, și în nici 5 minute s-a apucat de sforăit. Mergeam periodic și-i băgam pula în gura ca să-i treacă sforăitul, se îneca, nu mai sforăia o vreme, și după câteva minute îl apuca iar, așa că de la 5 la 8 mi-am tot băgat pula în gura lui, și nu teoretic, ci practic. Am descoperit cu ocazia asta că cel mai eficace tratament pentru apnee e pur și simplu să-ți bagi pula în gura cui sforăie. Și-i trece. Garantat.
I-am dat să țină minte la muist. Sper doar să nu-mi găsească jurnalul că am belit pula pe bune după aia.
Gata, mă bag și eu la somn. Bag pula, era să uit jurnalul deschis pe masă. Câteodată sunt cam retard. Mă duc să mă tai un pic ca să țin minte că am examen mâine la 4. Unii își scriu în agendă sau pe mână. Poponari. Se șterge, se uită, se pierde. Tăietura rămâne și ții minte ce-ai făcut și acu 3-4 ani dacă ai talent.
Jurnalule, mai povestim mâine. Sunt încă obosit de la pumnul ăla, mă duc să mă refac.
[to be continued… periodically]
Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s