Sus Paharu’

Posted: februarie 17, 2011 in Fobii prepubiene

Avem, n-avem bani, de băut tot bem! Aşa reiese dintr-un studiu recent, publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi in care Romania figurează cu un consum ingrijorător de alcool pe cap de locuitor: 15,3 litri pe an! Pe primul loc se situează însă vecinii de dincolo de Prut, cu peste 18 litri de căciulă.

În faţa unei crâşme din satul ilfovean Căciulaţi, aburii alcoolului se ridică din mijlocul unui grup de localnici. “Aşa suntem noi, românii. Avem trai greu, dar băutura ne face viaţa mai frumoasă”, ne dezleagă Ion Uţoiu (63 de ani) misterul consumului ridicat de alcool din ţara noastră. Când le spunem că românii beau 15,3 litri de căciulă pe an, nimeni nu e surprins.

Cei trei prieteni se cinstesc zilnic la cârciuma din Căciulaţi

“Nici nu-i mult”, îşi dă Tudor Bunget (70 de ani) cu părerea. Nu-i impresionează nici că, pe harta lumii, România e colorată cu roşu, semn că aici există un consum îngrijorător de alcool. “Dacă moldoveni-s fruntaşi, o să bem să-i ajungem”, se înveseleşte unul dintre bărbaţi, în timp ce dă pe gât un pahar de ţuică: “Ai, da’ bună-i. Te unge pe suflet!”.


Femeile deţin recordul naţional la băut

Recordul naţional în ceea ce priveşte alcoolemia depistată în sânge îl deţine o femeie de 63 de ani, din Iaşi. În luna februaruie a anului trecut, aceasta a fost spitalizată după ce a fost găsită aproape moartă, în faţa unui bloc.

foto: The Economist

Rezultatul alcooltestului a dat aparatul peste cap! Femeia avea o alcoolemie de 7,55 la mie. Un caz asemănător a avut loc tot la Iaşi, în septembrie 2009. O femeie a fost dusă în stare gravă la spital, având o alcoolemie de 7,37 la mie. Doctorii au avut nevoie de 12 ore pentru a o stabiliza. În rândul adulţilor de sex masculin, recordul aparţine tot unui ieşean. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost dus la spital, în luna noiembrie a anului trecut, cu o alcoolemie de 6,55 la mie.

 Republica Moldova, pe primul loc

Cu un consum anual de 18,2 litri de alcool pur pe cap de locuitor, moldovenii sunt pe primul loc în lume, urmaţi de cehi. Cu o medie de 15,3 litri, România este şi ea fruntaşă, figurând pe harta lumii colorată în roşu, alături de alte ţări unde în fiecare se beau mai mult de 12,5 litri de alcool pe an. 

 

Lasă un comentariu