New Fashion

Posted: Martie 4, 2011 in Fobii prepubiene

Martin, fiul in varstă de 20 de ani al lui Vladimir Cohn, fost acţionar al clubului de fotbal Dinamo, este unul dintre cele mai apreciate modele masculine la New York! Numai că prezintă haine de damă! Pasionat de actorie, pe care o consideră meseria de bază, tânărul stabilit în West Village, Manhattan-New York (SUA), aflat sub contract cu agenţia DNA, care lucrează cu Linda Evangelista, de exemplu, a reinventat, practic, ideea de manechin. “UMO” (Unidentified Modelling Object) este “conceptul” ilustrat de Martin Cohn.

“Căprioară cu ochi de copil abandonat, un model atipic, cu sprâncene groase, cu multe aluniţe, cu umeri înguşti şi cu părul a la Shaggy. Are 1.80 metri înălţime, poartă tocuri uriaşe şi jachete strânse pe corp. Oamenii îl confundă, de obicei, cu o fată. Cu toate acestea, fanii lui pretind că Martin Cohn are stil. Nu arată precum modelele renumite, e practic un antistar, are o mulţime de lucruri ciudate împrejuru-i, dar e genial”. Aşa este caracterizat Martin Cohn pe siteul specializat în modă glamcult.com.

Cohn nu se jenează că e confundat cu o femeie. “La început, a fost enervant, dar m-am obişnuit şi acum îmi vine să râd”, a afirmat tânărul într-un interviu recent pentru New York Magazine, care a titrat: “Androginul perfect”.

Nu-i pasă că altora li se pare un ciudat!

“Poate purta la fel de bine haine de femeie şi haine de bărbat. E convins că e într-adevăr bun şi că lumea de pe stradă râde de el degeaba”, a scris şi britanicul The Guardian.

“Să râdă ciob de oală spartă! Conturile mele se îngraşă! Eu nu cred în ideea de «look» normal, eu port doar ceea ce simt că e frumos pentru mine şi doar ceea ce mă face să arăt bine. Ştiu că, pentru majoritatea oamenilor, pot părea ciudat, dar numi pasă! Acum m-am vopsit blond. Asta nu înseamnă că sunt nebun sau ciudat. Culoarea asta mi se potriveşte!”, explica Martin. Cohn a intrat în modelling de la 18 ani şi spune că acceptă orice ofertă apare. Şi au venit CK, Vogue, Ferre, Prada, Givenchy. Are şi designeri preferaţi: Zaldy, Rodarte, Christophe Decarnin sau Rick Owens.

Martin Cohn a dezvăluit că acum filmează: “De câteva săptămâni, trag duble pentru un scurtmetraj. În curând va fi gata! Am fost la un casting şi m-au acceptat. O să fie distractiv! Povestea e ireală şi personajul meu este ciudat, dar nu vreau să spun mai multe”.

Cine e părintele lui

De loc din Basarabia, Vladimir Cohn (65 de ani), fost acţionar şi vicepreşedinte la clubul de fotbal Dinamo, a plecat în SUA, unde s-a căsătorit şi şi-a început primele afaceri. În 1990, s-a născut Martin, care locuieşte la New York, cu mama lui. După Revoluţie, Cohn s-a întors în ţară şi a devenit cel mai important pion pe piaţa industriei de hârtie. A divorţat de prima soţie şi apoi, după cum a relatat presa mondenă, a avut multe relaţii, cu fostul manechin Laura Iordache sau cu creatoarea Venera Arapu.

Martin Cohn, în diverse prezentări de modă şi reclame pentru îmbrăcăminte de damă

 

Omul de afaceri Vladimir “Vova” Cohn a declarat: “Nu aş vrea să vorbesc foarte mult despre Martin. Acesta e rostul lui în viaţă. E fiul meu şi cu asta basta! Dacă vreţi să ştiţi mai multe despre cariera sa în modelling sau despre cea de actor, vorbiţi chiar cu el, nu vă pot ajuta în această privinţă!”.

Cohn (dreapta) , într-o reclamă “periculoasă” Martin (dreapta) , împreună cu un coleg la un festival de modă

 

Conform fashionologie.com, Cohn a atras atenţia la “New York Fashion Week”, în toamna lui 2009, provocând agitaţie printre comentatori. El a defilat pe catwalk, pentru Elise Overland, îmbrăcând o rochie mulată, cu paiete, asortată cu dresuri, şi a purtat tocuri uriaşe. “Sunt mândră de el, a fost mai feminin şi mai graţios decât majoritatea fetelor de pe scenă”, a declarat însăşi creatoarea, pentru femulate.org.

În reviste pentru travestiţi

Adele Booth, de la fashionforlunch.com, unul dintre “insiderii” în moda newyorkeză, a comentat: “Întâi l-am remarcat pe Martin (medalion) în revista Candy, care scrie despre travestiţi, transsexualitate… Apoi, după câteva întâlniri ulterioare, am descoperit că domnul Cohn este întradevăr pasionat de îmbrăcămintea feminină”.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s