Arhivă pentru martie 5, 2011

Francis Phillip Tullier, în vârstă de 78 de ani, un pedofil american, va fi eliberat din închisoare, după ce a acceptat să fie castrat, anunţă agenţia Associated Press, citată de Newser.com.

Tullier, care a fost acuzat de abuz sexual asupra a trei fete cu vârste între 6 şi 12 ani, a plătit în întregime intervenţia chirurgicală.

„Aveau suficiente dovezi pentru a-l condamna la închisoare pe viaţă. Nu avea nicio şansă să iasă din închisoare, dacă nu făcea ceva neobişnuit”, a declarat avocatul lui Tullier.

„Nu am vrut să fie o castrare chimică, am vrut ca totul să se realizeze printr-o intervenţie chirurgicală. Probabil că victimele lui n-au fost fericite, însă eu nu le reprezint pe ele”, a adăugat apărătorul pedofilului.

Tullier a fost de acord cu castrare încă din 1999, însă operaţia a fost amânată de mai multe ori din cauza problemelor sale de sănătate. În luna octombrie însă, Tullier şi-a exprimat totuşi dubiile cu privire la decizia sa. „Mi-am pierdut casa, soţia iar acum încercaţi să-mi luaţi şi bărbăţia”, a spus el la acel moment.

Replica judecătorului a fost una memorabilă însă: „E timpul să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului”

Meci nebun

Posted: martie 5, 2011 in Se poate si la Case mai Mari..

Un „fluieraş” argentinian a intrat în Cartea Recordurilor după ce a reuşit să dea nu mai puţin de 36 de cartonaşe roşii într-un singur meci.

Damian Rubino a uimit şocat lumea sportivă după ce a reuşit „performanţa” de a arăta 36 de cartonaşe de culoare roşie. Argentinianul a eliminat rând pe rând toţi jucătorii, rezervele, dar şi cele două stafuri.

Incidentul s-a întâmplat în timpul partidei dintre Claypole şi Victoriano Arenas, meci din divizia a cincea argentiniană. O bătaie izbucnită între jucătorii celor două echipe a degenerat iar arbitrul a fost nevoit să apeleze la oamenii de ordine pentru a-i închide pe scandalagii în vestiare. Cavalerul fluierului i-a pedepsit pe sportivi arătând 36 de cartonaşe roşii.