Arhivă pentru martie 8, 2011

Buni ce tanara esti !

Posted: martie 8, 2011 in Fobii prepubiene

// //

Daniela Rivca Stănescu, din satul gălăţean Iveşti, a fost declarată de britanici cea mai tânără bunică din lume. După ce a devenit mamă la doar 12 ani, Daniela este, din noiembrie anul trecut, şi bunică.

 Fiica ei, Mariana a născut, tot la 12 ani, o fetiţă perfect sănătoasă, care a venit pe lume în noiembrie 2010 la maternitatea Spitalului Judeţean din Galaţi.

„Suntem bucuroşi şi abia aşteptăm să facem botezul. Noi o să avem grijă şi de nepoată, şi de fiica noastră. Noi o s-o ajutăm cu copilul”, spunea fericită Daniela Stănescu, după ce a devenit bunică la 23 de ani. Ieri, cotidianul britanic „The Sun” a declarat-o pe Daniela cea mai tânără bunică din lume.

Precedentul record îi aparţinea unei britanice care a devenit bunică la 26 de ani. Tatăl nou-născutei, şi el tânăr, în vârstă de 15 ani, este bucuros că a devenit părinte, dar declară că nu ştie încă dacă îşi iubeşte concubina.

„Eu sunt tatăl copilului. Nu ştiu deocamdată dacă o iubesc pe Mariana. Văd eu de acum încolo ce-oi face. Pe fata noastră sigur o s-o iubesc„, spunea, mândru de el, Vasilică Stănescu după naşterea fetiţei.

„Ne înmulţim fără nici o grijă şi în curând o să ajungem să nu ne mai vedem”, a declarat ironic Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.

Bote & Hotii

Posted: martie 8, 2011 in Monden

Biografia lui Cătălin Botezatu, „Trei vieţi, pedeapsa”, a fost cea mai furată carte din reţeaua Diverta, cu 78 de exemplare lipsă la inventarul de pe anul 2010, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai lanţului de magazine.

Prima parte a biografiei autorizate a designerului Cătălin Botezatu, „Trei vieţi – Pedeapsa”, scrisă de Monica Vlad, a fost lansată în librării la sfârşitul lui noiembrie 2010.

„Trei vieţi – Pedeapsa” reliefează experienţa cruntă a închisorii, perioada cea mai neagră din viaţa lui Cătălin Botezatu, şi prezintă o lume dură în care unui bărbat rafinat, care trăise în lux, i-a fost aproape imposibil să se adaptez, informează Mediafax.

În 1996, Cătălin Botezatu a fost încarcerat la Cremona, într-o puşcărie de maximă securitate, fiind acuzat de bancrută frauduloasă. După ce luni de zile şi-a căutat asociatul prin lume pentru a-l convinge să se întoarcă în România şi să îşi rezolve problemele cu legea şi cămătarii, după ce a fost ţinut captiv în Danemarca, s-a predat carabinierilor, în speranţa că aşa va ajunge în România.

Numai că extrădarea lui s-a lăsat aşteptată. Aşadar, a fost nevoit să se adapteze unui mediu nociv, care i-a măcinat sănătatea fizică şi psihică, şi să întâlnească persoane şi să încerce experienţe pe care şi-ar fi dorit să nu le cunoască. Totodată, cartea conţine scrisorile în original pe care deţinutul Cătălin Adrian Botezatu i le-a trimis, din puşcăria de la Cremona, mamei lui.

Pe locul al doilea în topul celor mai furate cărţi din reţeaua Diverta s-a aflat volumul „Secretul”, de Rhonda Byrne (73 de exemplare), urmat de „Walkiriile”, de Paulo Coelho (56 de exemplare).

Pe poziţia a patra în ineditul top s-a clasat bestsellerul „Mănâncă, roagă-te, iubeşte”, de Elizabeth Gilbert, cu 51 de exemplare lipsă, în timp ce poziţia a cincea a fost ocupată de „Secretul: Învăţături zilnice”, de Rhonda Byrne – 27 de exemplare furate.

Pe poziţia a şasea s-a clasat volumul „De ce bărbaţii se însoară cu scorpii”, de Sherry Argov, cu 25 de exemplare furate, urmat de „Jurnalul unui puşti”, de Jeff Kinney (23 de exemplare), şi de „Încă de pe atunci, vulpea era vânătorul”, de Herta Muller (19 exemplare).

Pe ultimele două locuri în topul celor mai furate cărţi se numără titlurile „Şi noi ce mai mâncăm… ca să slăbim?”, de Gheorghe Mencinicopschi (18 exemplare), şi „Pelerinii”, de Paulo Coelho (17 exemplare).

În total, în 2010, din reţeaua Diverta au fost declarate lipsă 3.752 de cărţi.

Reţeaua Diverta are în prezent circa 50 de librării în toată ţara.

8 martie cu nabadai

Posted: martie 8, 2011 in Monden

Cântăreţul britanic George Michael a fost părăsit de iubit. Potrivit tabloidului The Sun, afaceristul texan Kenny Goss a hotărât să pună punct relaţiei de 15 ani pe care o avea cu artistul pentru cå, printre altele, nu-i mai suporta infidelitåţile.

George Michael (47 de ani) şi Kenny Goss (51 de ani) formau un cuplu încă din 1996, însă cei doi şi-au recunoscut public relaţia abia în aprilie 1998, când artistul a mărturisit că e homosexual. Însă se pare că dependenţa de droguri, cu care George se confruntă de câţiva ani, condamnarea de anul trecut, când a stat 4 săptămâni în închisoare după ce a condus sub influenţa stupefiantelor şi a intrat cu maşina într-un magazin din Londra, dar şi infidelităţile acestuia l-au făcut pe Kenny să pună capăt relaţiei.

“Au fost atâtea şanse pe care Kenny i le-a oferit. El i-a fost loial lui George încă din prima zi, lucru care nu a fost întotdeauna reciproc. Kenny are galeria sa, care merge foarte bine. El stă mai mult în SUA, aşa că petrec mult timp departe unul de celălalt. E foarte trist, dar poate acesta va fi un duş rece pentru George”, a declarat o sursă pentru The Sun.